Expoziţia tematică ,,Omagiu lui Ștefan Luchian”

Muzeul Judeţean Botoşani găzduiește, în perioada 7 – 29 mai 2019, în spaţiul
Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia tematică ,,Omagiu lui Ștefan
Luchian”, dedicată cunoscutului artist român născut la 6 ianuarie 1868, în actualul oraș
Ștefănești.
Evenimentul reprezintă ultima etapă a Proiectului educațional ,,Omagiu lui Ștefan
Luchian” propus de Liceul ,,Ștefan D. Luchianˮ Ștefănești (director prof. Elena
Marineac, prof. coordonator Victor Foca) în parteneriat cu Fundația ,,Ștefan Luchianˮ
Botoșani (președinte prof. Aglaia Corneanu) și Muzeul Județean Botoșani – reprezentat de
dr. Aurel Melniciuc, în calitate de manager.
Pe simeze vor fi expuse desene interpretate grafic și cromatic – ,,Magia punctului
3ˮ – lucrări din ciclul ,,Punctul cuantic – plastic – armonicˮ, semnate de artistul Victor
Foca – membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și de elevii coordonați de acesta,
desene realizate în cadrul orelor de educație plastică.
Proiectul are ca scop atât mediatizarea vieții și operei plastice a artistului Ștefan
Luchian, cultivarea respectului pentru creația artistică în general și creația lui Ștefan
Luchian în particular, cât și identificarea, stimularea și valorificarea potențialului artistic al
elevilor prin realizarea de creații plastice.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 18 mai 2019, ora 10,oo, la Galeriile de Artă
,,Ştefan Luchian” Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197).
Prezintă: dr. Constantin Prut – critic de artă și prof. univ. dr. Cornel Ailincăi –
artist plastic.
Program de vizitare:  zilnic  9 – 17.